Proiectul derulat în perioada 01.06.2015 – 01.10.2015 și finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus + Acțiunea cheie 1 Proiect de mobilitate pentru lucrătorii de tineret, alături de organizații din 8 țări: România, Grecia, Spania, Italia, Macedonia, Cehia, Letonia și Georgia.
Steps to a career a avut ca scop dezvoltarea competențelor și abilităților lucrătorilor de tineret în domeniul consilierii și oferirii de suport tinerilor șomeri sau celor aflați în căutarea unui loc de munca.
În acest scop, în perioada 10-18 august, 24 de lucrători de tineret activi în domeniul tineretului au participat la cursul de formare în Târgu Jiu Cursul de formare a fost structurat astfel: dezvoltare personală, dezvoltare profesională, piața europeana a muncii – caută – adaptează – acționează: ex. Piața locurilor de muncă europene, soluții europene: EURES – CREDAL – garanție pentru tineret, antreprenoriat ca aspect educativ, vizita oficială: vizită de studiu la un agent de locuri de muncă locale – AJOFM Gorj, schimb și transfer de cunoștințe, abordare durabilă și cooperare europeană, schimb cultural.
Prin participarea la cursul de formare, lucrătorii de tineret au învățat cum sa sprijine tinerii șomerii în căutarea unui loc de muncă, cum sa îi pregătească pentru un interviu, cum sa își creeze un profil profesional. Totodată, au putut împărtăși experiențele lor în domeniu și au avut oportunitatea de a învăța de la ceilalți. Workshop-urile derulate în cadrul cursului le-au oferit metode și tehnici folositoare pentru inserția în muncă a tinerilor șomeri pe de-o parte, dar și pentru dezvoltarea personală a acestora. Au învățat cum sa inspire, cum să lucreze cu tinerii pentru ca aceștia să fie pozitivi și pro-activi, cum sa conecteze idei având perspective diferite, cum să încurajeze creativitatea și antreprenoriatul, cum pot iniția activități în cadrul organizațiilor din care provin pentru a veni în sprijinul tinerilor șomeri. Nu în ultimul rând, lucrătorii de tineret au învățat ei înșiși informații folositoare pentru dezvoltarea lor personală și profesională.