Despre proiect
Change to be changed este un proiect internațional coordonat de Centrul Internațional pentru Educație și derulat în parteneriat cu Jump In – Italia și FAPFEIRA – Portugalia. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus Plus, Parteneriate Strategice în Domeniul Tineretului.
Proiectul își propune să promoveze participarea activă în rândul a 24 de tineri din țările partenere prin crearea și derularea de activități socio-educaționale și cultural-artistice în comunitățile partenere.
Obiective
- Dezvoltarea participării sociale și a angajamentului tinerilor din țările partenere, prin crearea și implementarea în comun a unor inițiative socio-educaționale, cultural-artistice pentru copii, tineri și vârstnici din comunitățile locale de proveniență;
- Dezvoltarea cunoștințelor și competențelor în domeniul participării sociale, incluziunii, dezvoltării comunității.
Activități
Proiectul vizează 3 activități principale:
- Activitate de învățare derulată în România – derulată virtual în perioada 19 – 29 Aprilie 2021
- Activitate de învățare derulată în Italia – Poggiardo – planificată pentru luna iulie 2021 (virtual sau fizic, în funcție de condițiile epidemiologice)
- Activitate de învățare derulată în Portugalia – Santa Maria da Feira – planificată pentru luna septembrie 2021 (virtual sau fizic, în funcție de condițiile epidemiologice)
Tinerii vor lucra în echipă la crearea unor program socio-educaționale, cultural-artistic pentru copiii (România), tineri (Italia), vârstnici (Portugalia).
Competențele cheie specifice vizează:
- dezvoltarea personală;
- dezvoltarea abilităților pentru planificarea / implementarea și evaluarea activităților de voluntariat;
- dezvoltarea abilităților TIC;
- dezvoltarea abilităților organizaționale, de coordonare, analiză, evaluarea rezultatelor învățării.
Important:
- Dacă situația epidemiologică va permite deplasarea tinerilor în Italia și Portugalia, costurile de călătorie, cazare și masă sunt acoperite de Centrul Internațional pentru Educație, în limita bugetului aprobat.
Criterii de selecție
Tineri 16 + ani
Cunoștințe de Limba Engleză
Motivație
Se acordă prioritate tinerilor cu oportunități reduse,
precum și echilibrului de gen
Beneficii
Întâlnești online alți tineri, socializezi, stabilești prietenii noi
Te distrezi și înveți în context multicultural
Te dezvolți personal
Îți dezvolți abilitățile digitale
Te implici în comunitate
Îți dezvolți comunicarea în limba engleză
Primești Certificat Youthpass
[…] Informații suplimentare despre aplicarea în acest program internațional, vezi aici. […]