CECIS a derulat in perioada 24 octombrie – 24 decembrie 2017  Festivalul Tinerilor. Proiectul Festivalul Tinerilor a avut ca scop organizarea și derularea unui Festival socio-educativ și cultural dedicat tinerilor din Tg-Jiu.

Obiectivele specifice ale proiectului se referă la:

  • Crearea unui cadru organizat de manifestare socio-educativă, culturală și artistică  care promovează accesul tinerilor din Tg-Jiu la artă și activități educative de timp liber
  • Promovarea interesului pentru cultură și artă prin crearea de noi oportunități pentru interacțiunea socială și culturală în randul tinerilor si membrilor comunității locale din Tg-Jiu

În cadrul proiectului s-a organizat și derulat un festival socio-educativ și cultural-artistic în orașul Târgu-Jiu, care a oferit tinerilor o experiență spectaculoasă, a sporit imaginația, a inspirat gândirea creativă, a încurajat înțelegerea culturală și a promovat pasiunea pentru artă pe tot parcursul vieții.

Evenimentul s-a derulat în Parcul Coloanei fără Sfârșit și și-a propus să:

  • ofere o alternativă constructivă de petrecere a timpului liber pentru tinerii din Tg-Jiu,
  • contribuie la dezvoltarea tinerilor din Tg-Jiu (competențe sociale, artistice, culturale) prin participarea la o varietate de activități educativ-recreative,
  • promoveze accesul tinerilor și membrilor comunității locale la artă si să crească interesul pentru cultură și artă,
  • crească coeziunea socială între membrii comunității,
  • promoveze bucuria, starea de bine, jocul ca mijloc de întărire a coeziunii între membrii comunității locale.

Programul festivalului a cuprins activități cultural-artistice pentru tinerii din Târgu-Jiu precum: Ateliere interactive, Joc și Joacă, Ateliere de creație, Teatrul Umbrelor, Dicție și Improvizație, Dansuri Demo, Expoziție de lucrări pictură, African party, Program muzical tinere talente.