The Inspiration of You s-a finalizat în luna noiembrie a acestui an. ⏳

Proiectul a fost coordonat de International EduCenter și s-a desfășurat în parteneriat cu Circulo Italo Argentino Raices Sardas Buenos Aires Norte din Argentina, MV International din Italia, Brigada de Voluntarios Bolivarianos Del Peru din Peru, Center for Development of Community Initiative and Environment din Vietnam și Institute For Global Education Exchange and Intership (IGEEI) din Filipine.

Scopul principal al proiectului a fost de a spori dezvoltarea voluntariatului în țările partenere, ajutând tinerii să își maximizeze potențialul prin furnizarea de activități de educație, formare și schimb de experiență.

The Inspiration of You a urmărit promovarea cooperării și consolidarea capacităților între ONG-urile din Europa, America Latină și Asia și obiectivele sale specifice au fost:

  • Să stimuleze consolidarea capacităților lucrătorilor de tineret și în activitatea de tineret despre voluntariat prin dezvoltarea cunoștințelor și abilităților lor în procesul de management al voluntarilor;
  • De a educa tinerii despre voluntariat prin dezvoltarea conștientizării și înțelegerea importanței acestuia, dezvoltarea de noi cunoștințe și abilități utile în realizarea schimbărilor sociale și personale;
  • De a cerceta cele mai bune practici în diferite modele de voluntariat pentru tineri din diferite sectoare, în vederea elaborării unor procese cuprinzătoare de management al voluntarilor în organizațiile partenere;
  • De a stabili un cadru permanent al proceselor de management al voluntarilor în rândul ONG-urilor, tinerilor și părților interesate din Europa, America Latină și Asia;
  • De a încuraja accesul direct la procesele de management al voluntarilor de către tineri și operatori de tineret din întreaga lume prin elaborarea unei platforme web.

Prima întâlnire de management a fost organizată în Târgu-Jiu, România și a avut ca scop cunoașterea organizațiilor partenere și a echipelor de proiect, prezentarea și planificarea activităților ce urmau a fi implementate pe parcursul perioadei de eligibilitate, discutarea rezultatelor prevăzute în cadrul proiectului.

Întâlnirea a fost coordonată de International EduCenter, iar în cadrul său au participat câte 2 reprezentanți din fiecare organizație parteneră.

Curusl de formare din cadrul proiectului a fost găzduit de IGEEI și organizat în Manila, FIlipine și a urmărit dezvoltarea cunoștințelor și abilităților lucrătorilor de tineret din organizațiile partenere pentru a recruta, forma și motiva voluntari.

Schimbul Internațional de tineri a fost găzduit de MV International în Sassari, Italia.

Scopul schimbului a fost de a oferi suport tinerilor în a înțelege mai bine importanța voluntariatului și dezvoltarea de noi cunoștințe și abilități utile în realizarea schimbărilor sociale și personale. 

Cea de-a doua întâlnire de management a fost găzduită de C&E în Hanoi, Vietnam și a avut ca scop evaluare intermediară a parcursului proiectului.

Partenerii au discutat despre rezultatele de învățare obținute în urma celor două mobilități, dar și despre rezultatele proiectului.

Ultima întâlnire a avut ca scop evaluarea finală a parcursului și rezultatelor proietului și pregătire ultelor detalii înainte de raportarea finală. Întâlnirea a fost găzuită de BVP în Lima, Peru.

Rezultatele proiectului sunt gratuite și disponibile pentru descărcare: